Invitatie: Laboratoare deschise elevilor

Dragi profesori şi elevi,

Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, organizează programul Laboratoare deschise elevilor.

În cadrul acestui program, sub coordonarea profesorilor de la clasă şi împreună cu colegi din mediul universitar, aveţi posibilitatea de a utiliza baza materială şi infrastructura Facultăţii noastre pentru a le arăta elevilor frumuseţea chimiei şi a-i atrage spre această ştiinţă care ne ajută să înţelegem şi să trasformăm lumea în care trăim.

Programul se adresează tuturor elevilor care studiază chimia (din clasa a VII-a până în clasa a XII-a) şi îşi propune să permită accesul liber al elevilor însoţiţi de un cadru didactic într-unul din laboratoarele Facultăţii noastre, pentru a realiza o parte din experimentele de chimie prezentate în manuale.

Programul se va desfăşura în perioada 20.03 – 15.06.2023 în cele două locaţii ale facultăţii:

Bd. Vasile Pârvan nr. 6 – Chimie Anorganică şi

Str. Carol Telbisz (fostă Bocşei) nr. 6 – Chimie Organică luni în intervalul 10 – 12 (Laborator Tehnologie Chimică Organică) şi vineri în intervalul 9 – 11 şi 12 – 14 (Laborator Chimie Organică).

Pentru o bună organizare vă rugăm să consultaţi lista cu experimente propuse, din care puteţi alege 2 sau 3 experimente de interes, care consideraţi că pot fi efectuate în cele 2 ore. Pentru programări vă rugăm să luaţi legătura cu conf.dr.ing. Lavinia Lupa (email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; tel: 0762 236 301) sau ş.l.dr.ing. Aniela Pop (email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; tel: 0723 528 667) pentru Chimie Anorganică, respectiv ş.l.dr.ing. Andra Tămaş (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; tel: 0726 229 160) sau ş.l.dr.ing. Iulia Păuşescu (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; tel:  0256 404 233) pentru Chimie Organică.

Lista experimente Chimie Anorganică

Lista experimente Chimie Organică

Vă aşteptăm cu drag!

 

tempobet
Tablet Servisi